Amintiri vise reflectii

Cartea autobiografica a lui Jung -- una dintre cele mai tulburatoare piese memorialistice ale secolului XX -- este saraca in fapte de viata exterioara: schita copilariei intr-o familie de pastori, o trecere in revista a practicii de medic psihiatru, intalnirea cu Freud, construirea turnului de la Bollingen, cateva calatorii in locuri exotice (Africa, India). Dar pe fundalul acestor sumare evenimente exterioare se deseneaza conturul viguros al unei alte vieti, de infinita bogatie. Treptele ei cronologice sunt intuirea, de la o varsta incredibil de frageda, a unei entitati psihice autonome, formidabila coliziune cu inconstientul, tarzia lui autorealizare ("Viata mea, spune Jung de la bun inceput, este povestea unei realizari de sine a inconstientului").

Aceasta "a doua" viata, cea launtrica, s-a exprimat in vise, viziuni, calatorii in spatii extramundane, experienta nemijlocita a lui Dumnezeu -- toate marturisite public de Jung, alaturi de premonitiile sale asupra viitorului umanitatii si de gandurile cele mai intime despre religie, numai in Amintiri. Si din aceleasi experiente launtrice s-a nascut originala opera jungiana.

Considerandu-le incompatibile cu contributia sa stiintifica, Jung nu si-a inclus Amintirile in corpusul Operelor complete. Si totusi, aceasta carte autobiografica ramane cea mai buna introducere in psihologia analitica jungiana: aici pot fi gasite originea si semnificatia conceptelor ei fundamentale -- de la "inconstient colectiv" si "arhetipuri" pana la "individuatie".

Carte recomandata de Tudor Chirilă si Otilia Mantelers in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".


Fragment din lucrare:

"Despre nasterea operei

Odata cu debutul celei de-a doua jumatati a vietii mele incepuse confruntarea cu inconstientul. Munca mea in acest domeniu s-a prelungit mult timp si abia dupa douazeci de ani am fost in masura sa inteleg intru catva continuturile imaginatiilor mele.
Mai intai a trebuit sa-mi aduc dovada prefigurarii istorice a trairilor interioare, adica sa raspund la intrebarea: „Unde se gasesc premisele mele in istorie?" Daca nu as fi reusit sa produc o asemenea dovada, nu as fi putut oferi niciodata o confirmare a ideilor mele. Experienta decisiva in acest sens a reprezentat-o intalnirea cu alchimia, caci abia acolo am gasit bazele istorice care-mi lipsisera pana atunci.
Psihologia analitica face fundamental parte din stiintele naturii, dar este supusa premiselor personale ale observatorului mult mai mult decat orice alta stiinta. De aceea ea este tributara in mare masura comparatiilor istorico-documentare, pentru a elimina din judecata macar erorile cele mai grosolane.
Intre 1918 si 1926 ii studiasem in mod serios pe gnostici, deoarece si ei se confruntasera cu lumea primordiala a inconstientului. Se ocupasera de continuturile si imaginile sale, care erau vizibil contaminate de lumea pulsiunilor. Este insa dificil de spus in ce mod intelegeau ei imaginile, caci ne lipsesc in mare parte informatiile necesare, iar cele pe care le detinem le datoram in majoritatea cazurilor adversarilor lor, Parintii Bisericii. E putin probabil ca ei sa fi avut o conceptie psihologica. Gnosticii erau prea indepartati in timp de mine pentru a-mi servi drept punct de plecare, drept legatura cu felul meu de a pune problema. Traditia dintre gnoza si prezent mi se parea a fi rupta si mult timp nu mi-a fost posibil sa gasesc puntea care ducea de la gnosticism — sau neoplatonism — la prezent. Abia cand am inceput sa inteleg alchimia, am realizat ca din ea reiese legatura istorica cu gnosticismul, ca prin alchimie se stabileste continuitatea de la trecut la prezent. Ca filozofie medievala a naturii ea arunca o punte atat spre trecut, si anume spre gnosticism, cat si spre viitor, spre psihologia modema a inconstientului.
Psihologia inconstientului fusese introdusa de Freud prin motivele gnostice clasice ale sexualitatii, pe de o parte, si prin cele ale autoritatii paterne nocive, pe de alta. Motivul gnosticului Iehova si Dumnezeu-Creator aparea din nou in mitul lui Freud despre tatal originar si in supraeul (Uber-Ich) sumbru care provenea de la acest tata. In mitul lui Freud se revela ca un demon, care a produs o lume de deceptii, iluzii si suferinte. Dar dezvoltarea spre materialism, anticipata deja de preocuparea alchimiei pentru tainele materiei, ii blocase lui Freud perspectiva asupra unui alt aspect esential al gnosticismului, imaginea originara a spiritului constituind un alt Dumnezeu, superior. Conform traditiei gnostice, acest Dumnezeu superior fusese cel care trimisese oamenilor drept ajutor craterul (recipient de amestec), vasul metamorfozei spirituale. Craterul este un principiu feminin, care nu si-a gasit loc in lumea patriarhala a lui Freud. "