Iata-ma

Cu mult umor, dar si cu adanca melancolie, Foer construieste o poveste multistratificata. Focalizeaza lentilele camerei sale imaginare asupra unei familii evreiesti din Washingtonul actual in interval de patru saptamani si demoleaza, nivel dupa nivel, constructia existentei ei intime si sociale, pana ajunge la samburele care-i alimenteaza viata si care se dovedeste a fi mai fragil si mai vulnerabil decat si-ar fi imaginat. Julia, o arhitecta „care n-a construit niciodata nimic“, dupa propria caracterizare, si Jacob, sotul ei, scenarist de succes al postului HBO, dar neimplinit profesional, traiesc impreuna cu fiii lor, Sam, Max si Benjy – trei copii cu personalitati complexe si sofisticate –, in confortul metropolei americane, ducand o viata tihnita, imbogatita de mici ritualuri laice, care-i definesc ca familie. Cand, cu putin timp inainte de ceremonia de bar mitzvah a lui Sam, Julia descopera in telefonul sotului ei mai multe mesaje cu un continut sexual explicit, totul sare in aer, scotand la iveala o adevarata spirala a crizelor identitare.

Cu aceeasi inventivitate plina de energie, ireverenta hilara si impetuozitate emotionala din Totul e iluminat si Extrem de tare si incredibil de aproape, romanul Iata-ma e cea mai lucrata, mai dura, dar si cea mai amuzanta carte a lui Jonathan Safran Foer.

Uimitor… Iata-ma este un roman plin de intelesuri profunde despre identitate, istorie, familie si lumea iesita din matca in care traim. - Maureen Corrigan, NPR

Traducere si note de Andra Matzal si Cosmin Postolache
Fragment din cartea "Iata-ma" de Jonathan Safran Foer:

"O mana cat a ta, o casa cat a noastra

Juliei ii placea ideea ca ochiul sa fie condus acolo unde trupul nu putea patrunde. Ii placeau fatadele neregulate din caramida, in a caror lucratura devenea imposibil de distins arta de hazard. Ii placea senzatia unui spatiu limitat, care sugera in acelasi timp nemarginirea. Ii placea cand privelistea nu era incadrata perfect in centrul ferestrelor, amintindu-si totodata ca in natura privelistea este, prin forta lucrurilor, mereu centrata. Ii placeau clantele de care mainile oamenilor n-ar mai fi vrut sa se desprinda. Ii placeau scarile care urcau si scarile care coborau. Ii placea atunci cand umbrele se amestecau intre ele. Ii placeau coltarele de bucatarie, unde puteai lua micul dejun. Ii placeau lemnele de esenta moale (fag, artar) si nu agrea lemnele masculine (nuc, mahon). Nu suporta otelul, ura de-a dreptul otelul inoxidabil (pana nu-i indepartai cu grija luciul), iar imitatiile materialelor naturale i se pareau intolerabile, mai putin atunci cand falsitatea lor era asumata, caz in care puteau fi socotite chiar frumoase. Ii placeau texturile pe care doar atingerea le putea descoperi, ascunse din calea privirii. Ii placeau semineele amplasate in mijlocul bucatariilor amplasate in centrul casei. Ii placea abundenta de rafturi pentru carti. Ii placea ideea unui luminator deasupra dusului, dar numai acolo. Ii placeau imperfectiunile cautate si nu putea suporta nonsalanta, amintindu-si totodata cu placere ca nu exista lucruri de tipul imperfectiune cautata. Oamenii fac mereu confuzie intre ceva ce arata bine si ceva in care sa te simti bine."